x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK
Urmariţi-ne şi pe pe mediile sociale:

Ankor discipolul

Jorge Angel Livraga Rizzi

Ediția a II-a

Despre autor: Prof. Jorge Angel Livraga Rizzi s-a născut în anul 1930, în Buenos Aires, Argentina. Doctor în Filosofie, Istorie şi Arheologie, câştigător a Premiului Naţional de Poezie în Argentina în 1951, Membru Academic al universităţii Filo-Bizantină, Crucea Parisului în Ştiinţe, Arte şi Litere, Doctor “Honoris Cauza” al Muzeului Arheologic “Rodrigo Caro” din Spania, sunt numai câteva dintre titlurile şi menţiunile sale.

Fondator şi Primul Director Internaţional al Organizaţiei Internaţionale NOUA ACROPOLĂ, a realizat prin vasta sa operă culturală şi umanistă numeroase lucrări, eseuri, conferinţe şi discuţii, ca şi numeroase cursuri de Filosofie Ezoterică. Dintre operele sale am putea aminti, între altele: “Lotuşi” (poeme), “Moassy, câinele”, “Alchimistul”, “Teba”, “Teatrul Misteric în Grecia: Tragedia”, “Spiritele Elementale ale Naturii”, “Ultimele conferinţe ale profesorului Livraga” (vol. 1, 2 şi 3)... Toate operele sale au fost traduse şi publicate în numeroase limbi precum spaniolă, engleză, franceză, germană, italiană, greacă, portugheză, rusă, croată, cehă...


Din Prolog: Orice om se întreabă de unde vine şi încotro se îndreaptă. Acea scurtă parte a trecutului nostru pe care ne-o amintim se numeşte experienţă; dincolo de aceasta, un indefinit suflu de viaţă ne spune că trebuie să fi existat cu mult înainte de a ne naşte în această lume.

Când cei care îşi amintesc sunt numeroşi, această amintire precisă se numeşte Istorie, iar presimţirea că suntem mult mai bătrâni decât ne spune ştiinţa contemporană, nu foarte sigură, se numeşte Mitologie, sub un anumit aspect.
Toate popoarele din lumea antică, inclusiv amerindienii, ne vorbesc despre diluvii şi continente scufundate. Platon ne-a lăsat o relatare foarte precisă. Pe ultimul fragment al Continentului Atlant l-am situat pe Ankor, un principe, un filosof, un om. Acţiunea se desfăşoară acum unsprezece mii cinci sute de ani. Totuşi, uneori intriga se va desfăşura în cititorul însuşi al acestor pagini, deoarece întrebarea citată la început continuă să ne preocupe pe toţi. Da, toţi purtăm în inima noastră un “Ankor”. Această povestire ne va ajuta pe mulţi dintre noi să îl întâlnim.

Valurile Oceanului Atlantic nu ne-au dezvăluit încă dovezi destul de convingătoare despre existenţa vreunei civilizaţii care să se fi scufundat în adâncurile sale sau dacă a făcut-o, aceste dovezi dorm uitate în vreun colţ din muzeele noastre, fără să le fi acordat încă atenţie. Dar gândirea umană s-a proiectat pe Lună cu mult înaintea astronauţilor şi a coborât în sânul mării încă de la începutul timpului. Să o facem din nou şi să visăm că ne aflăm în Poseidonis, ultimul fragment al orgoliosului continent care s-a scufundat, ca o navă dintr-un străvechi război, împreună cu întregul său echipaj.