Cu rădăcinile pătrunzând adânc în pământ şi crengile înălţându-se până la Ceruri, copacul este văzut în mod universal ca fiind simbolul conexiunii dintre Pământ şi cer. Se bucură de un rol atât de important încât Arborele Lumii este identificat cu Axa Lumii. De asemenea, copacii sunt puntea care leagă cele trei planuri ale cosmosului: lumea subterană - prin rădăcinile care pătrund adânc în pământ, suprafaţa pământului - prin trunchi şi crengile mai joase- şi cerul - prin partea superioară a coroanei şi vârful aflat în căutarea luminii. Astfel, copacii stabilesc legătura dintre Lumea de jos cea de sus. Reptilele se târăsc printre rădăcini, iar păsările îşi fac cuiburipe ramuri.

            Copacul reuneşte cele patru elemente: Apa circulă în sevă, Pământul devine parte din corpul său prin rădăcini, Aerul îi hrănește frunzele, iar Focul este produs prin frecarea a două beţe rezultate din lemnul său.

            Reprezentarea relaţiei dintre Pământ şi Cer este adesea întâlnită în filosofie şi în meditaţia spirituală: copacul este simbolul Creaţiei ca întreg. El este macro-cosmosul sau Universul cel mare, dar şi simbol al omului, ca mic univers sau micro-cosmos.

            Crescând întotdeauna înspre cer, copacii sunt simbolul perfect al verticalităţii. Numeroasele reprezentări simbolice ale copacului sunt legate de noţiunea unui cosmos viu, într-o stare de permanentă regenerare. Ciclul lor anual este asociat cu desfăşurarea naturală a vieţii, morţii şi regenerării. Copacul simbolizează viaţa într-o perpetuă evoluţie.

            Trebuie să menţionăm un simbol particular: copacul inversat, cu rădăcinile întoarse înspre cer şi cu ramurile spre pământ. Conform scrierilor vechi ale Indiei (Rig Veda) şi a tratatelor alchimice din Occident, copacul inversat relevă originea cerească a omului şi îl invită pe acesta să se elibereze de legăturile pământeşti, pentru a găsi înăuntrul său, în spatele vălului de iluzie, propriul rai interior, de aceeaşi natură cu Raiul însuşi. Aproape toate popoarele străvechi au avut copaci sacri, fie reali, fie idealizaţi, promovaţi la rangul de simboluri cosmice. Cele mai vechi religii naturale considerau copacii ca fiind adevărate fiinţe vii, locuite de spirite ale naturii, nimfe sau elfi, având propriul suflet cu care omul avea o anumită relaţie. Arborele cosmic este adesea reprezentat sub forma unor specii deosebit de maiestoase. Astfel era stejarul pentru celţi, teiul pentru germani, frasinul pentru scandinavi, măslinul pentru orientul islamic, zada şi mesteacănul pentru siberieni. Toţi aceşti copaci sunt remarcabili prin dimensiunile şi longevitatea lor. Copacul, ca axă a lumii, este acela în jurul căruia lumea se organizează, asemenea lui Yggdrasil, frasinul germanilor din Nord sau ca şi Ceiba ori Yaxché, copacul sacru al mayaşilor din Yucatan, care creşte din buricul pământului şi susţine diferitele planuri ale Cerurilor. Aceeaşi idee eset regăsită în China, prin arborele Kien-mou, ale cărui ramuri şi rădăcini ating cerurile şi izvoarele subterane, unde se ascunde moartea. Conform budiştilor, Bodhi, copacul sub care Gautama Buddha a devenit Iluminat, este simbolul Marii Treziri. Egiptul antic venera sicomorul sub care zeiţa Hathor a preparat băutura şi mâncarea oferită morţilor sau, mai precis, sufletelor lor. Zeul sumerian al vegetaţiei, Dummuzi sau Tammuz, a fost venerat ca şi Arbore al Vieţii. Tradiţia creştină asociază Arborele Vieţii cu manifestarea dumnezeirii. Se face o analogie între copacul Primului Legământ, Arborele Vieţii din Geneză şi Lemnul Crucii sau copacul Noului Legământ, care regenerează omenirea. În timp, copacul-strămoş a devenit arborele genealogic. Să ne amintim de faimosul arbore al lui Iesei, ce simbolizează succesiunea de generaţii despre care Biblia spune că va culmina cu venirea lui Iisus Hristos.

            Se pare că o analogie între om şi copac a existat dintotdeauna. Fie omul se transformă într-un copac (ca şi Daphne, iubita lui Apollo, care a fost transformată de acesta într-un dafin), fie copacul devine bărbat sau femeie. Simbolismul copacului este întotdeauna ambivalent şi nu este surprinzător să-l găsim, alternativ, masculin sau feminin. Ambivalenţa simbolului arborelui, simultan falic, prin trunchiul său, dar şi asemenea unui pântec, prin golurile din interior, a devenit evidentă odată cu evoluţia limbii: copacul a fost de gen feminin în limba latină şi a devenit masculin în limbile romanice ale Evului mediu. Astfel, copacul dublu, simultan falus şi pântec, simbolizează procesul individualizării în care elementele opuse din noi se unesc. Copacul a fost întotdeauna văzut ca o imagine a androginului sau a hermafroditului primordial. Este, de asemenea, legat de athanorul alchimiştilor, cuptorul în care se plămădeşte aurul filosofului. Simbolurile principale asociate copacului sunt crucea şi muntele.

Imaginea: Stejarul „Temme-Laur”, cel mai gros și mai bătrân copac din Estonia. Sub licența CC BY-SA 3.0. Drepturi de autor: Abrget47j.  

https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=29862934