În urma experienței dramatice trăite în lagărele naziste timp de trei ani, Viktor Frankl a elaborat o viziune psihoterapeutică proprie numită logoterapie, ce pornește de la convingerea că motorul fundamental al omului este căutarea sensului vieții.

Cartea prezintă experiența lagărului ca prilej de a cunoaște comportamentul și natura umană.

Frankl a observat că prizonierii care aveau un vis, un scop mai înalt al vieții – de a-i ajuta pe alții, de a construi ceva după ce vor fi eliberați, reușeau să supraviețuiască mai mult față de cei care renunțau la a mai spera și a mai crede în ceva. Confruntată cu teroarea extremă, ființa umană are libertatea alegerii, între a se abrutiza sau a deveni erou.

Cartea este un îndemn la meditație pe tema sensului vieții, a libertății alegerii, un îndemn de a te bucura și a iubi viața, de a o trăi cu încredere și a o împărtăși cu ceilalți,  de a ierta și a merge mai departe.