Este interesant să observăm că stări precum fericirea și mulțumirea sunt reprezentate lexical prin nume dedicate, în timp ce opusele lor sunt exprimate doar prin negații: nemulțumire, nefericire. Ca și când nu s-ar referi la atribute intrinsece ale condiției umane, ci la lipsa lor. Așadar, chiar dacă nu este firesc, uneori mulțumirea și fericirea lipsesc. Or, pierderea calităților inerente este sinonimă cu o anumită înstrăinare de propria natură umană...

Atunci cum se poate explica și, mai ales, ce se poate face în vederea recuperării acestor două aspecte firești ale condiției umane? De ce atâta nemulțumire și nefericire, ce se poate face pentru depășirea lor? Cum este posibilă, din acest punct de vedere, o mai bună calitate a vieții?

De ce sunt oamenii nemulțumiți și nefericiți? Cauzele sunt numeroase și complicate. Nu este nevoie să invocăm impactul forței majore – mai mult sau mai puțin independente de acțiunea indivizilor umani – manifestate sub forma bolilor, îmbătrânirii fizice, războaielor de tot felul, perioadelor de decădere istorică și civilizatoare, cataclismelor naturale și altele. Nu poate fi negată nici presiunea dureroasă exercitată de numeroase forme de nedreptate socială, perpetuate de unii oameni în detrimentul altora și cu rădăcini ce se pierd în negura vremurilor apuse, dar pentru remedierea cărora va fi nevoie de mult, foarte mult timp...

Ne vom referi, în schimb, la cauzele mici și la „remediile” accesibile și eficiente. Toate lucrurile sunt definite în funcție de relația lor cu propriile puncte de referință. Viața naturii ilustrează modul în care formele naturale se raportează la legile naturii (elemente stabile din sistem și puncte de referință). Este vorba mereu de relația între punctul central și circumferință, între esență și aparență etc. Centrul imuabil și mereu egal cu sine, punctul permanent de referință al unui om este „Eul” său, iar conștiința individuală – „Eu sunt” sau, după caz, „eu exist” – este rezultatul evaluării raționale a relației între Eu și multiplele situații de viață. O persoană umană conștientă de sine stabilește trei tipuri de relații – cu sine însuși (relația etică), cu alți oameni (relația socială) și cu natura cosmică – și gândește, apreciază, înțelege și acționează cu propria sa capacitate de mișcare (voință).

În momentul de față, viața umană este puternic afectată de factorii sociali, iar societatea devine tot mai mult un substitut pentru punctul de referință propriu („Eul”). Oamenii gândesc și acționează tot mai mult în acord cu ceea ce alții au pregătit pentru ei și – dat fiind că le lipsește relaționarea cu propriul Eu, nu judecă singuri și nici nu-și dezvoltă voința – încearcă stări de dezorientare, nemulțumire și nefericire, asociate cu senzația de oboseală și neputință (căci în realitate nu aleg, nu hotărăsc nimic și nu merg unde vor ei).

O întreagă industrie este pusă în slujba omului obosit și nefericit: tratamente naturiste și de alte tipuri, practici și discipline ascetice interpretate superficial, nenumărate forme de divertisment, escapade de tot felul, călătorii, hobby-uri, etc. Dar nu e suficient… Simptomele nu dispar, rezultatele sunt slabe.

Este nevoie să fie redescoperită cheia magică a micului erou cotidian: examenul vieții interioare și acțiunea derivată din aceasta. Este fericit și mulțumit cel care face ordine, cel care dă fiecărui lucru numele adecvat și-l pune în locul cuvenit, care este curajos, judecă și acționează în acord cu dictatul propriei sale conștiințe. Cine descoperă adevăruri și valori se simte împlinit, nu duce lipsă de energie și știe că viața lui are sens.