Cele mai vechi biserici din Moldova sunt biserica Sf. Nicolae din Rădăuți și Sf. Treime din Siret, construite în sec. XIV, în epoca lui Bogdan I.

Maturizarea stilului moldovenesc are loc în epoca lui Ștefan cel Mare (1457-1504), unul dintre cei mai mari ctitori, atât de edificii religioase, cât și de cetăți fortificate, construite în stil bizantin, cu influențe occidentale. Elementele distinctive ale arhitecturii bisericilor lui Ștefan sunt caracterul exterior protolatin, ciclopic, contraforții, arcele piezișe, intersectate sau etajate, multiplicarea încăperilor, prin adăugarea unui pridvor închis și a unei gropnițe - încăpere între pronaos și naos, destinată mormintelor ctitorului și familiei sale, sistemul de supraînălțare a turlelor pe arce piezișe, realizat pentru prima dată la Biserica Sf. Cruci de la Pătrăuți (1487). Ornamentația sculpturală a zidului este realizată prin folosirea ocnițelor, a ceramicii și cărămizii smălțuite policolore, plăcilor pătrate sau romboidale, farfuriilor concave, butonilor. Ele prezintă motivul vârtejului, al grifonului, păzitorul aurului, al leului, prezent și pe stema Daciei, al figurilor pe jumătate om, jumătate pește, prezente și în simbolistica Mesopotamiei.

În epoca lui Petru Rareș, fiul lui Ștefan și domnitor al Moldovei în sec. XVI, bisericile de la Probota, Voroneț, Arbore, Humor, Moldovița, toate înscrise pe lista monumentelor UNESCO, sunt zugrăvite cu valoroase picturi exterioare, întinse pe suprafața turlei și a zidurilor, ilustrând atât erminiile Vechiului și Noului Testament, cât și portrete de filosofi, imagini din basme populare, portrete votive, realizate prin tehnica desăvârșită a combinării frescei de baza cu un finisaj a secco. Judecata de Apoi, care ocupă toată fațada estică a complexului mural exterior de la Voroneț, reprezintă cea mai mare scenă picturală și totodată cea mai vestită din tot ansamblul. La Humor, complexul pictural este individualizat de culoarea roșie, combinată în mod armonios cu ocru, roz, albastru și portocaliu. La Moldovița se remarcă frumusețea sistemului de boltire constituit din opt arce întretăiate, ce descriu șaisprezece triunghiuri sferice, ferestrele tăiate în arc frânt, umplute cu ochiuri de vitraliu roșii-albastre și ansamblul originar de mobilier sculptat. Pictura exterioară de la Arbore realizată de Dragoș Coman se remarcă prin rafinament, eleganța liniilor și finețea culorilor bine armonizate. Tradiția va fi continuată de Alexandru Lăpușneanu, la Sucevița.

La biserica Trei Ierarhi, ridicată în timpul lui Vasile Lupu, arta decorativă trece de la culoare la dantelăria în piatră, poleită cu aur și lapis-lazuli.

Ancadramentele de ușă de la Probota (1530), pisania cu putti de la biserica Sfântul Dumitru de la Suceava (1535), rozetele renascentiste sculptate la intrările complexelor mănăstirești, cum este cea de la Dragomirna, programul iconografic care se îndepărtează de rigorile și ascetismul erminiilor athonite reprezintă elemente de inspirație apuseană în arta religioasă.

Mănăstirea Slatina ridicată de Alexandru Lăpușneanu, cu meșteri pietrari bistrițeni acomodați stilului renascentist, reprezintă cea mai importantă operă de arhitectură moldovenească de la mijlocul secolului XVI și o prețioasa verigă de legătura între construcțiile lui Ștefan cel Mare și cele ale Movileștilor. Elementele înnoitoare sunt în special cele decorative: jilțuri de lemn sculptate, tapiserii și broderii, obiecte de argintărie, marmură de diferite culori și aspecte (adusă probabil din preajma Hațegului, din zona ruinelor romane, pentru pardoseala bisericii), cele cinci pietre de mormânt, nișele care Ie adăpostesc și ornamentele sculptate ale încăperilor. Pe latura de sud a trapezei se află astăzi pisania fântânii arteziene, susținută de doi lei, cu stema Moldovei.

Mănăstirile din Moldova reprezintă o sursă inestimabilă de broderii și țesături scumpe de o desăvârșită valoare artistică, precum și manuscrise cu miniaturi, datând din sec. XV-XVII. Pisaniile în limba slavonă, frumos dăltuite în piatră și fixate în zidărie, ne vorbesc despre ctitorii clădirii, despre anul în care a fost ridicată, permițând urmărirea formării și evoluției stilurilor arhitecturale.

În sec. XVIII, bisericile moldovenești se caracterizează prin modificarea planului, reducerea lățimii pridvorului și înălțarea sa cu un turn-clopotniță. Influențele orientale armene, arabe, caucaziene, venite prin Rusia, se reflectă în decorația exterioară sculptată în piatră de la Dragomirna, Trei Ierarhi, Cetățuia. La Galata și Secu se remarcă înlocuirea zidului despărțitor dintre pronaos și naos cu o arcadă sprijinită pe stâlpi și mărirea ferestrelor, similar bisericilor muntenești. Fațada de la Golia și naosul de formă rotundă de la bisericile Rotunda din Lețcani, Sf. Spiridon și Frumoasa din Iași sunt elemente de inspirație neoclasică.

Pe lângă rolul de lăcașuri de cult în tradiție bizantină, mănăstirile Moldovei au fost adevărate cetăți cu rol strategic, de apărare și refugiu, dar mai ales centre foarte vii de cultură și școală, adăpostind caligrafi, cronicari, miniaturiști, zugravi, pictori de icoane și tipografi.

Imaginea: „Mănăstirea Voroneț” România,  sub licența CC BY-SA 3.0 via Commons. Drepturi de autor: Adam Jones, Adam63.
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Voronet_Monastery_-_Romania_-_02.jpg#/media/File:Voronet_Monastery_-_Romania_-_02.jpg