Orlando di Lasso (Orlandus de Lassus) reprezintă prin opera sa punctul culminat al muzicii Renaşterii de factură flamandă, fiind considerat cel mai important reprezentant al stilului polifonic din Şcoala Flamandă şi, alături de Palestrina, unul dintre cei mai influenţi muzicieni ai Europei acelei perioade. S-a născut la Mons, în Flandra, actuala Belgie, în 1530 sau 1532. La vârsta de 8 ani şi jumătate a fost admis în corul bisericii Sf. Nicolae, din oraşul natal. În curând a atras atenţia prin vocea sa frumoasă, aşa încât, se spune că de trei ori a fost chiar răpit pentru a cânta în diverse locuri. La 12 ani părăseşte Ţările de Jos, urmându-l pe patronul său, Ferrante Gonzaga, generalul armatei lui Carol al V-lea şi vicerege al Siciliei. Ajunge la Mantova, unde face cunoştinţă cu compozitorul de madrigaluri Hoste da Reggio, care a avut o mare influenţă asupra stilului său muzical. La începutul anilor 1550, Lasso era cântăreţ la Neapole şi se pare că scrie primele sale lucrări. La Roma îl are ca patron pe Cosimo I de Medici, Mare Duce al Toscanei şi devine, la doar 21 de ani, capelmaistru în Basilica di San Giovanni. În 1556 ajunge la München, la curtea ducelui de Bavaria - unde a şi rămas până la sfârşitul vieţii, la început ca tenor, apoi capelmaistru. A devenit tot mai cunoscut, aşa încât compozitori de peste hotare (ca Andrea Gabrieli şi Giovanni Gabrieli) au venit să studieze sub îndrumarea lui. Împăratul Maximilian al II-lea îi conferă un rang nobiliar, situaţie neobişnuită pentru un compozitor, iar Papa - rangul de Cavaler. În 1594, se stingea din viaţă la München, la vârsta de 74 de ani. Orlando di Lasso e unul dintre cei mai prolifici compozitori ai secolului XVI cu peste 2000 de lucrări, incluzând creaţii religioase (misse, psalmi, imnuri) şi laice (madrigale, chansons, lieduri). Lui i se potrivesc cuvintele lui Charles Gounod: "Ideile muzicale îmi invadează mintea şi mă răscolesc ca şi bătaia din aripi a fluturilor şi tot ceea ce am de făcut este să întind măna şi să încerc să-i prind". În lucrările sale foloseşte latina, italiana, franceza şi germana cu uşurinţă şi versatilitate. Vasta cultură şi numărul mare de călătorii i-au permis să distingă caracteristicile muzicale ale tuturor regiunilor prin care a călătorit. Nici un alt compozitor contemporan nu avea o judecată mai clară în alegerea celor mai bune mijloace muzicale pentru a servi Idealul. Cele mai cunoscute compoziţii ale sale sunt Psalmi Davidi Poenitentialis şi ultima sa lucrare Lagrime di San Pietro, terminată cu trei săptămâni înainte de moarte. Influenţa compozitorului a fost de mare amploare. Muzica sa a fost frecvent republicată în timpul vieţii şi după moartea sa, în diverse oraşe din Europa, ceea ce denotă înalta apreciere de care se bucura. A contribuit la dezvoltarea mijloacelor de expresie care mai târziu aveau să fie folosite în operă şi în muzica orchestrală.