Epoca vărsătorului

Laura Winckler

Epoca Vărsătorului se deschide în fața noastră. Va fi oare purtătoarea unei vârste de aur a fraternității, așa cum speră mulți, sau anunță un nou ev mediu, așa cum ne îndeamnă să credem realitatea cotidiană?

Zugrăvind o frescă istorică amplă, autoarea ne prezintă parcursul omenirii până în zorii mileniului III.

Însă, chiar dacă germenii viitorului cresc din experiența trecutului, Epoca Vărsătorului se afirmă prin caracteristici proprii. Ea invită la o reflecție profundă despre individ și relațiile lui cu societatea și cu lumea, lansând provocarea unei reînnoiri interioare și a unei renașteri culturale indispensabile pentru construirea unei societăți mai juste și mai solidare.

Lucrarea oferă direcții de reflecție și schițează o serie de propuneri originale, utile pentru a naviga mai bine pe apele agitate ale timpurilor care vor veni.

Licențiată în literatură clasică, Laura Winckler este specialistă în filosofia orientală. Susține numeroase conferințe și seminarii în domeniul astrologiei și al dezvoltării personale. Printre alte lucrări ale sale se numără, de pildă, Semnificația vârstelor vieții și Astrologia, cheie a cunoașterii de sine.

© Noua Acropola 2017