Cultură şi idei - Numărul 05

© EDITORIAL - Sinceritatea

Prof. IVO IVANOVICI
Director al Asociaţiei culturale
Noua Acropolă din România


La fel ca toate celelalte virtuţi, sinceritatea este o putere latentă a sufletului… nemuritor, căci este una dintre însuşirile atemporale ale conştiinţei intelectuale: o purtăm în noi – ca pe una dintre numeroasele seminţe de aur ale nobleţei umane - şi, după cum ne dictează propriul liber arbitru, o putem cultiva sau nu. La fel ca toate celelalte virtuţi, este un instrument necesar înaintării pe drumul cunoaşterii şi cuceririi de sine.

În natură nu există două lucruri identice, ci doar o mare diversitate. Nici un lucru nu este identic decât cu sine însuşi şi, prin urmare, nu există nici doi oameni la fel, ci fiecare este, în felul său, unic. Dispunând de inteligenţă şi având o traiectorie temporală prin viaţă, pentru fiecare om este foarte important să-şi afirme unicitatea învăţând să se privească şi să se aprecieze obiectiv (cunoaştere de sine) şi, apoi, să-şi orienteze acţiunea, să se motiveze, să-şi îndrepte greşelile şi să se perfecţioneze zi de zi (conducere de sine), printr-o atenţie fermă şi printr-un efort permanent şi constant; cel care procedează în acest sens cu siguranţă dobândeşte virtutea sincerităţii şi păşeşte pe drumul ce duce către Inima Realizării. Aşadar, este sincer cel care caută afirmarea comparându-se cu propria măsură a perfecţiunii, cel care ştie cât de departe se află în raport cu propriul model al desăvârşirii şi nu cel care se măsoară cu cei din jur… Într-un fel, cel dintâi se află pe drumul ce duce spre Centru, iar celălalt rămâne mereu în zone periferice ale Fiinţei, primul se automodelează, iar cel din urmă este modelat, primul este autentic şi sincer, pe când celui de-al doilea îi lipsesc asemenea calităţi.

Prin urmare, pentru a fi autentic şi pentru a putea păşi pe drumul cuceririi sincerităţii, un om trebuie să-şi conştientizeze propria unicitate, să şi-o asume cu propria conştiinţă intelectuală, cu propriul liber arbitru. Căci atât viaţa morală în general (pentru fiinţele umane aceasta este o formă esenţială şi indispensabilă a vieţii spirituale), cât şi virtuţile în particular nu există decât în acea măsură în care există un om conştient de sine însuşi şi care se conduce pe sine liber şi responsabil.

Cine nu-şi doreşte o viaţă fericită şi împlinită? Cine nu-şi doreşte să fie o personalitate importantă, cineva remarcat de contemporanii săi şi păstrat în memoria generaţiilor următoare? Cine nu îşi doreşte afirmarea?

Iar sinceritatea, virtutea aceluia care îndrăgeşte adevărul şi esenţa, respingând minciuna şi aparenţa, este una dintre puterile sufletului necesară pentru ca asemenea speranţe să poată fi încununate de succes.

Sinceritatea înseamnă să ştii cine eşti şi să te prezinţi în orice situaţie aşa cum eşti, mereu egal cu tine însuţi, nici mai mic şi nici mai mare, fără măşti şi aparenţe înşelătoare. Şi este o putere a sufletului, pentru că învăţând să fii cât mai aproape de adevărul despre tine însuţi, dobândeşti o cheie de aur a discernământului care îţi va permite să exprimi adevărul şi în orice altă relaţie sau activitate. Un om sincer nu mai minte, nu mai creează falsuri, iar tot ceea ce face este adevărat. Un om sincer nu mai poate fi invidios şi nici răutăcios şi este, pur şi simplu, un om bun!

Cât de valoroasă este virtutea, aparent neînsemnată, a sincerităţii! Fără să-şi dea seama, un om mic devine mare, iar o persoană lipsită de erudiţie apare ca o sursă nesecată de înţelepciune!

Virtuţile sunt precum florile prezente implicit în sămânţa plantei, dar care, pentru a se putea manifesta, au nevoie de grija permanentă şi constantă a grădinarului atent. Iar în cazul nostru, al fiinţelor umane, fiecare are oportunitatea să aibă grijă de seminţele propriului suflet, de înflorirea propriei personalităţi.

© Noua Acropola 2017