Cultură şi idei - Numărul 04

© EDITORIAL - Temperanţa, Moderaţia, Cumpătarea

Prof. IVO IVANOVICI
Director al Asociaţiei culturale
Noua Acropolă din România


Continuăm şirul virtuţilor cu temperanţa, moderaţia, cumpătarea sau chiar cu măsura justă.

Universul din care facem parte este un megasistem alcătuit dintr-un număr enorm de părţi constitutive, ce ţes o reţea nesfârşită de relaţii reciproce, bazate pe principii şi pe legi inerente ordinii cosmice. Toate lucrurile se influenţează reciproc, într-un fel sunt dependente unele faţă de celelalte şi cu toate se raportează inevitabil la lumea transcendentală şi nevăzută a cauzelor, sălaşul zeilor şi al forţelor divine pentru unii sau al legilor şi al principiilor naturii pentru alţii. Lumea umană şi toate aspectele vieţii umane constituie, la rândul lor, un microcosmos, o analogie a macrocosmului, dar cu o importantă deosebire: pe când realităţile macrocosmice sunt determinate de legi stabile şi relativ imuabile, microcosmosul uman depinde în mare măsură de factorul instabil al liberului arbitru. Dacă mersul stelelor este previzibil deoarece stelele urmăresc dictatul legii, destinele umane, atât la nivel individual, cât şi la cel colectiv, sunt incerte, deoarece depind de libertatea de a alege. Astfel, nici un om nu poate afirma cu siguranţă dacă mâine îi va fi mai bine, deoarece viitorul depinde de modul în care îşi va asuma libertatea de a alege, de modul în care va lua decizii sau, chiar, va renunţa s-o facă, preferând opţiunea mai confortabilă de a adopta deciziile luate de altcineva, ori, pur şi simplu, va trăi în acord cu dictatul naturii sale carnale… Viitorul va fi modelat, de asemenea, şi de comportamentul persoanelor din jurul lui, de toţi cei care îl influenţează şi de care depinde, într-o măsură mai mică sau mai mare. În fine, deoarece marea familie umană la care participă este, la rândul ei, parte integrantă a naturii, viitorul depinde şi de factori naturali, cosmici, unii cunoscuţi şi alţii necunoscuţi… Dar, după cum am învăţat de la vechii stoici, nouă, oamenilor, ne revine să ne ocupăm de ceea ce depinde de noi.

Dacă în cazul unui comportament uman determinat de propria natură carnală vorbim despre inconştienţa morală şi dacă numim comportamentul bazat pe deciziile luate de altcineva conformismul moral, adevărata viaţă morală - dar şi adevărata libertate - îşi are originea în asumarea dificilă a responsabilităţii de a trăi în acord cu dictatul propriei conştiinţe intelectuale. Iar aici începe şi povestea despre moderaţie, temperanţă, cumpătare sau măsura justă.

Este bine cunoscut faptul că starea de sănătate rezultă în primul rând din modul în care ne întreţinem - fizic, emoţional, intelectual şi spiritual - deşi într-o măsură depinde şi de condiţionarea - naturală şi istorică - moştenită de la predecesori, sau de felul în care ne influenţează, direct sau indirect, cei din jur. În mod analog, fiecare dintre noi îi influenţează (în toate sensurile deja menţionate) şi pe cei din jur sau pe cei care ne vor urma în viitor.

În epoca clasică a Greciei Antice, pe baza experienţei seculare a convieţuirii în cetate, s-a cristalizat ideea potrivit căreia, pentru a fi un bun cetăţean, un bun purtător de civilizaţie, o persoană care nu-i influenţează în sens negativ pe cei din jur şi care nu este o ameninţare la adresa altora (chiar şi în absenţa unei intenţii nocive explicite), un om, o femeie sau un bărbat, trebuie să dezvolte în sine o serie de calităţi (virtuţile cetăţeneşti), ce-l transformă într-o fiinţă umană capabilă să influenţeze benefic atât propriul său destin, cât şi destinele altora. Iar temperanţa-moderaţia-cumpătarea este una dintre aceste virtuţi esenţiale…

Ce înseamnă a fi moderat, temperat, cumpătat? Ce înseamnă a aplica măsura justă?

La fel ca şi în cazul altor virtuţi, aceasta este o calitate sufletească, o cucerire liber asumată şi conştientă a unei fiinţe umane care se cunoaşte şi se conduce pe sine, care – datorită unei anumite maturităţi interioare – are nevoie să se întrebe: cine sunt, de unde vin, încotro mă îndrept? Inevitabil, un asemenea bărbat sau o asemenea femeie ajunge să-şi asume propria identitate individuală, recunoscându-şi limitele sau propria sa măsură, aspectele bune, dar şi neajunsurile. Este o fiinţă umană autentică şi capabilă să se perfecţioneze (tocmai pentru că îşi cunoaşte limitele) şi care nu mai are nevoie să poarte măştile false şi nefaste din teatrul vanităţilor. Este o fiinţă umană fericită pentru că s-a împăcat cu sine însăşi şi cultivă, necondiţionat, sentimente bune faţă de toţi cei din jur, fără invidie şi fără agresiune.

Cât de mult suferă lumea noastră din cauza lipsei de moderaţie? Cât de mult este sufocată de diletantismul iresponsabil al celor care se prefac că sunt ceea ce de fapt nu sunt, că ştiu ceea ce de fapt nu cunosc? Cât de multe afecţiuni se datorează unor încercări nesănătoase de a fugi de propria conştiinţă şi de a fi, într-un mod artificial, altcineva? Cât de multe talente artistice sunt irosite deoarece creatorii respectivi nu se mai uită în oglinda sufletului lor intelectual, ci încearcă să reproducă formele mentale aflate în vogă şi… devin incapabili să-şi impregneze opera cu valorile transcendentale? Cât de mult ne-am dori să redescoperim cheile sacrului!

Spre binele tuturor, ar fi necesar s-o adăpostim din nou pe venerabila, dar şi veşnic tânăra temperanţă-modestie-cumpătare!

© Noua Acropola 2017