Cultură şi idei - Numărul 02

© EDITORIAL - Pentru o viaţă mai bună

Prof. IVO IVANOVICI
Director al Asociaţiei culturale
Noua Acropolă din România


Dacă individul, la care ne-am referit în numărul precedent, este premisa vieţii morale şi suportul pe care cresc florile virtuţilor, modestia, virtutea la care ne vom referi acum, este floarea cea mai frumoasă şi nelipsită din portretul unei fiinţe umane care ştie să-şi trăiască viaţa corect şi pe care, pe bună dreptate, o recunoaştem prin noţiunea de înţelept.

Dar, pentru noi, oamenii, toate lucrurile există sau nu există în funcţie de faptul că le recunoaştem şi că intră sau nu în câmpul conştiinţei noastre intelectuale. De aceea, la fel ca şi în toate celelalte cazuri, este necesar să se definească în mod clar ce înseamnă modestie.

Pentru început, este util să enumerăm câteva modalităţi asociate în mod eronat cu această virtute. Astfel, uneori modestia este văzută ca o scuză pentru slăbiciune deşi, fără îndoială, aceasta nu poate fi identificată cu neputinţa şi lipsa de caracter; nu este o scuză pentru iresponsabilitate şi inerţie. Cel care nu are iniţiativă, care nu este energic şi creator, nu este modest ci, mai degrabă, leneş. Pe de altă parte, nu este modest nici cel care ocupă întotdeauna în societate locul din spate, marginal, lăsându-i pe ceilalţi în faţă, pentru că, în realitate, în acest caz sub masca modestiei sunt deghizate vanitatea şi, de cele mai multe ori, laşitatea. Dacă este adevărat că un precupeţ poate pretinde, pentru a-şi vinde marfa, că fructele lui putrezite sunt, de fapt, fragede şi delicioase, atunci putem înţelege şi modul în care se perverteşte deseori sensul acestei virtuţi prin excelenţă... Nu în ultimul rând, prin modestie, înţeleasă ca o virtute, nu ne referim nici la deficitul mental rezultat, de cele mai multe ori, din somnul intelectual al persoanelor ce refuză să utilizeze propriul discernământ, preferând, în schimb, să se bazeze pe formele mentale comode elaborate de alţii.

Conform unei învăţături orientale foarte vechi, modestia poate fi imaginată ca un recipient gol, deschis şi pregătit să fie umplut, o materie fecundă şi mereu pregătită să fie înnobilată de lumina spiritului. Prin modestie numim o formă activă a vieţii conştiente caracterizată de o permanentă căutare a noilor orizonturi şi cunoştinţe, deschisă dobândirii noilor experienţe şi mereu aptă să realizeze acţiuni creative, utile şi eficiente.

Aşadar, la nivel uman, modestia este poate cel mai bine exprimată prin noţiunile clasice de filosofie şi de filosof: este cert că nu ne aflăm în posesia nici unui adevăr definitiv, dar vrem să învăţăm, să căutăm, pentru că suntem îndrăgostiţi de adevăr, pentru că vrem să fim fiinţe umane demne de numele nostru... Într-un fel, numai cel modest poate iubi cu adevărat, pentru că Iubirea este întotdeauna o mişcare de atracţie către ceea ce ne lipseşte... Numai cel modest poate avea Voinţă - expresia prin excelenţă a Fiinţei - o mişcare pornită din Centrul Legii şi nu o mişcare vanitoasă, motivată de opinii circumstanţiale. Iar pentru toate acestea, trebuie să recunoaştem faptul că încă nu le ştim pe toate, că încă nu suntem moralmente îndreptăţiţi să emitem judecăţi definitive.

Modestia înseamnă o stare de activitate şi de atenţie permanentă, atât în interior cât şi în exterior, pentru că perfecţiunea este departe. Modestia este o stare de activitate şi de atenţie interioară inerentă acelora care doresc şi pot să crească: să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne definim elementele bune şi mai puţin bune, atuurile şi defectele, pentru a da formă lumii interioare în care, apoi, vom putea trasa drumul ascendent al realizării. Este şi o stare de activitate şi de atenţie exterioară pentru că, cel puţin la început, până când nu învăţăm să ne apreciem în mod obiectiv, dacă suntem atenţi, din relaţia cu propria noastră ambianţă putem obţine numeroase învăţături despre noi înşine. Totodată, o persoană modestă nu este auto-suficientă ci, pe măsură ce creşte, ea va oferi ambianţei sale lucruri tot mai utile şi mai valoroase. În fine, modestia înseamnă să-i iubeşti pe toţi oamenii pentru că sunt diferiţi şi pentru că... şi ei merg în direcţia împlinirii îndepărtate.

Înseamnă să trăieşti.

© Noua Acropola 2017