Studiul civilizațiilor vechi precum Egipt, Maya, India, China și chiar, mai aproape de noi, Grecia și Europa medievală a catedralelor gotice demonstrează ample cunoștințe de geometrie și geografie sacră deținute de aceste culturi și aplicate mai ales în arhitectură.

Astăzi nu se mai pot analiza cu exactitate reperele solare și astrale utilizate pentru construcția așezămintelor sacre, din cauza modificărilor produse pe bolta cerească de mișcarea de precesie, a degradării în timp a respectivelor construcții și a multiplelor adăugiri arhitectonice produse de-a lungul veacurilor. Cu toate acestea, este aproape cert că majoritatea edificiilor sacre din vechime au ținut cont de mișcările Soarelui și ale stelelor.

Criterii solare

Pentru oamenii din toate timpurile și de pretutindeni, Soarele a fost simbolul cel mai înalt al spiritualității și a constituit un reper deosebit de important pentru numeroase aspecte cultural-civilizatoare, printre care și arhitectura.

Epoca antică egipteană considera Soarele sursa primordială a Vieții și cel care definea punctele cardinale în mișcarea sa. În concepția egipteană, exista o axă verticală nord-sud care unea cerul cu lumea materială. Axa complementară est-vest permitea întreținerea lumii, a creației.

Vechii egipteni considerau că există două lumi, una observabilă și schimbătoare, legată de mișcarea Soarelui, și alta arhetipală, neschimbată, legată de profunzimile Stelei nordului. Solstițiile aveau o importanță deosebită, pentru că atunci se contopeau cele două dimensiuni, cea creată cu cea arhetipală, în timp ce la echinocții se refăcea lumea creată.

În Egipt, exemplele privind raportarea construcțiilor la punctele cardinale și la pozițiile importante ale Soarelui în decursul unui an sunt extrem de numeroase: Templul lui Amon din Karnak, cu axa sa est-vest, permitea la una din porți observarea ridicării Soarelui în barca sa din apele Nilului, apoi, la cealaltă poartă, dispariția acetuia în spatele dealurilor Tebei.

Templele lui Horus, Montuhotep, Amenhotep I, Satet sau Ra-Harakte se poziționează similar față de aceeași axă, îndreptate spre punctul solstițiului de iarnă, unele dintre acestea permițând ca soarele să lumineze barca sacră a zeului aflată în sanctuarul templului la anumite momente precise.

Tehnica utilizării simbolice a luminii solare era cunoscută în Egipt, toate templele fiind astfel construite încât să permită unei raze de soare să lumineze statuia zeului așezată în sanctuar în anumite momente din an și din zi.

Criterii de alegere a locurilor pentru construcțiile sacre - Criterii selenare și astrale

Luna și ale astre nocturne, precum Venus, Sirius, Polaris sau diverse constelații au constituit repere de orientare geografică și arhitectonică în majoritatea civilizațiilor antice.

Din vechi documente se cunoaște astăzi că templul lui Hathor din Dendera, care are pe bolta sălii hipostile și un calendar nedeslușit încă pe deplin, a fost construit în aliniament cu constelația Ursa Mare, corelată adesea cu zeul Seth. Templul lui Isis era orientat astfel încât apariția stelei Sirius să poată fi lesne observată. Astăzi se cunoaște că mișcarea helicală a stelei Sirius nu era un secret pentru sacerdoții egipteni, urmărirea ei permițând predicții referitoare la refluxul Nilului.

Alte temple, precum cel al faraonului Seti I din Kurna și templul lui Khnum din Esna sunt construite în raport cu ciclul lunar.

De altfel, egiptenii dezvoltaseră un sistem complex de meridiane, fiecare templu având o piatră pe care erau trecute coordonatele amplasării sale în raport cu un altul.

America centrală este deja cunoscută pentru cunoștințele sale astronomice, aplicate concret în numeroase dintre piramidele civilizațiilor mayașe și aztece. Preoții mayași s-au raportat la constelația Pleiadelor pentru a calcula momentul sosirii anotimpului ploios. Numeroase construcții sacre ridicate pe dealuri anume alese sau pe platformele piramidelor erau concepute special pentru a permite observarea acestei constelații. În orașul mayaș Uxmal, palatul guvernatorului este îndreptat spre punctul de unde răsare Venus, fenomen ce are loc o dată la opt ani. Templul este, de asemenea, decorat cu simboluri care reprezintă planeta Venus și zodiacul mayaș, fapt care confirmă orientarea palatului după elemente astronomice.

Mai la nord, în China, observăm că planul detaliat al Marelui Zid se suprapune cu Calea Lactee, începând cu constelația Săgetătorului, trecând prin Vultur, Lebădă, Cepheu și terminându-se cu Perseu.

Grecii au început construcția templelor timpurii raportându-se la coordonatele dezvoltate anterior de egipteni. De pildă, în urmă cu peste 3.500 de ani, cetatea Micene a fost construită astfel încât să reproducă pe Pământ poziția stelelor din constelația Racului.

Mai noi pe scena istoriei sau datând de mii de ani, reprezentările arhitectonice denotă întotdeauna o componentă sacră și o înțelegere profundă a legăturilor dintre om și Univers.

Imaginea: „OrteliusWorldMap1570", sub licența „Public Domain” via Commons. Drepturi de autor: Abraham Ortelius – Biblioteca Congresului.

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:OrteliusWorldMap1570.jpg#/media/File:OrteliusWorldMap1570.jpg