Un țăran se pregătea să meargă în pădure după lemne dis de dimineață. Totul era gata. Căruța care să poarte povara. Calul care s-o tragă. Nerăbdător și fericit câinele dădea târcoale căruței și calului spunând într-una: „Ce bine, ce bine, mergem să muncim!” Calul nu înțelegea motivul de bucurie al câinelui. Se gândea că acesta se bucură de plimbare, căci nu ar fi avut nici poveri de cărat, nici lemne de tăiat. Supărat de bucuria câinelui, calul întreabă:

- Dar tu…ce te bucuri așa de muncă? Ce muncă faci tu?

Câinele, fără să ezite, răspunse mândru:

 - Eu vă ocrotesc, merg pe lângă căruță și latru, orice animal de pradă se va simți intimidat de glasul meu puternic și va evita să ne atace, iar de asta se va întâmpa, eu voi fi aici să vă apar. Când tu și stăpânul veți ajunge acasă teferi și nevătămați, voi ști ca mi-am făcut bine datoria! Căci munca nu poate fi bună decât dacă poartă în ea bucuria vieții și dragostea pentru oameni.