Studiul civilizațiilor vechi precum Egipt, Maya, India, China și chiar, mai aproape de noi, Grecia și Europa medievală a catedralelor gotice demonstrează ample cunoștințe de geometrie și geografie sacră deținute de aceste culturi și aplicate mai ales în arhitectură.

Astăzi nu se mai pot analiza cu exactitate reperele solare și astrale utilizate pentru construcția așezămintelor sacre, din cauza modificărilor produse pe bolta cerească de mișcarea de precesie, a degradării în timp a respectivelor construcții și a multiplelor adăugiri arhitectonice produse de-a lungul veacurilor. Cu toate acestea, este aproape cert că majoritatea edificiilor sacre din vechime au ținut cont de mișcările Soarelui și ale stelelor.

Criterii solare

Pentru oamenii din toate timpurile și de pretutindeni, Soarele a fost simbolul cel mai înalt al spiritualității și a constituit un reper deosebit de important pentru numeroase aspecte cultural-civilizatoare, printre care și arhitectura.

Epoca antică egipteană considera Soarele sursa primordială a Vieții și cel care definea punctele cardinale în mișcarea sa. În concepția egipteană, exista o axă verticală nord-sud care unea cerul cu lumea materială. Axa complementară est-vest permitea întreținerea lumii, a creației.

Vechii egipteni considerau că există două lumi, una observabilă și schimbătoare, legată de mișcarea Soarelui, și alta arhetipală, neschimbată, legată de profunzimile Stelei nordului. Solstițiile aveau o importanță deosebită, pentru că atunci se contopeau cele două dimensiuni, cea creată cu cea arhetipală, în timp ce la echinocții se refăcea lumea creată.

În Egipt, exemplele privind raportarea construcțiilor la punctele cardinale și la pozițiile importante ale Soarelui în decursul unui an sunt extrem de numeroase: Templul lui Amon din Karnak, cu axa sa est-vest, permitea la una din porți observarea ridicării Soarelui în barca sa din apele Nilului, apoi, la cealaltă poartă, dispariția acetuia în spatele dealurilor Tebei.

Templele lui Horus, Montuhotep, Amenhotep I, Satet sau Ra-Harakte se poziționează similar față de aceeași axă, îndreptate spre punctul solstițiului de iarnă, unele dintre acestea permițând ca soarele să lumineze barca sacră a zeului aflată în sanctuarul templului la anumite momente precise.

Tehnica utilizării simbolice a luminii solare era cunoscută în Egipt, toate templele fiind astfel construite încât să permită unei raze de soare să lumineze statuia zeului așezată în sanctuar în anumite momente din an și din zi.

Imaginea: „Templu egiptean”.